miercuri, 9 iunie 2010

Nisip în sângiuri

Mă bălănganeam apatic în lanțuri și nisipul tălpilor din față îmi stropea genunchii. Sunt Spartacus și sunt oareşcum frustrat căci cuvintele ce mi se pun în gură fac dialogurile din star wars să sune a tarantino; dar nu mă supăr că înţeleg ce urmăresc dânşii: să sune elevat ca oameni să se simtă oareşcum latineşte. Şi cum puterea comparaţiei sfâşie mai rău decât sabia mea de gladiator gândiți-vă la un cioban ce işi plimbă mioarele pe coastele munţilor spunând ceva de genul : Stimate turist este o onoare demnă de un suflet mai curat ca bocancii domniei voastre sa tropie pe cărarea ingustă de sub păşunea stânei mele. Dar să purcedem cu inceputul.
Scenariul, deşi pornește dezamăgitor se redreseză repede spre a se lăsa o târă pe vine spre final. Când vine vorba de romani sunt trei lucruri de care trebuie să ții cont: violenta, sex, si politica. Exista in mod egal din fiecare, aș putea spune cu pricepere uneori, deși violenta este atat de prezentă incat devine neverosimilă (intr-un episod cred ca nu exagerez cand spun ca am paricipat la fro 10 decapitări). Sgi-ul de insiparatie spartana cu scene spectaculoase de caft filmate cu incetinitorul si imapanate cu noroi si sange sunt foarte reusite uneori dar si ratate complet in alte situatii. Si care e treaba cu găletile de sange? Adica cum ar veni iau o bobarnac in nas și borăsc pe sticla echivalentul a jumate din debitul aortei? Istoric vorbind lamele sabiilor nu erau bisturie si nu taiau la atingere până la os cam cum se petrece pe aici. Desi tot istoric vorbind povestea se incadrează corect in mediu roman. Sexul desi plicticos în unele episoade, gen primul unde mi-o trag cu nevasta mea intr-un mod romantic si oarecum gay, compensează prin absurditate si dezlânare spectaculoasă in episoadele urmatoare. Imaginatia resposabilului cu sexul familiei romane este incatatoare. Politica este unul din punctele cele mai reusite: intriga incalcita cu romanii avizi să iși depășeasca mediocrtitatea dar plini de mândria nejustificată a frustrantei condiții comune este unul din punctele de forță ce sprijină scenariul. Un aspect amuzant este limbajul poetic deșănțat gen by jupiters cock (si nu, nu se referă la cocoșul lu jupiter). Cum ar veni dacă e sa îl chemăm pe ciobanul din inceputul povesti: vai pe penisul domnului incântatator, pas de gazelă suavă aveti dumneavoastră zână a turismului montan, tare mult mi-aș dori sa va fut anusul dumneavoastra de studenta tânară. Actorii complet necunoscuți cu 2 exceptii, una fiind Xena (o si cu ce sani obraznici și încantători de milf ne delectează de a lungul poveștii) celalalt fiind un domn pe care l-am vazut si prin alte părți (nu prea stiu unde si nu mă interesează) în rest niște straini nemaivazuți și pe buna dreptate căci actoria nu prea le vine ca o mănușă.
Per ansamblu povestea mea nu a iesit rau, iar discrepanța dintre părțile reusite si cele dezastruoase chiar dacă zgarie retina, parca dă autenticitate jmecheriei.

luni, 15 martie 2010

Fracturi și alte cele

Mare pasionat de sport, am tot fost alungat de-a lungul vremii de pe toate site urile de profil, fie de incompența jurnaliștilor, fie de grotescul inițiativelor pseudoextrasportive. În goana mea m-am refugiat relativ mulțumit în colțul gsp ului, cu care, pentru o vreme, am întreținut o relație civilizată. Dar cum lucrurile decente nu durează mult, gsp s-a transformat într-o târâtura cleioasă. Și acum se naște întrebarea, pe când după mulajul fracturii cațavencilor vom putea să speram într-o ruptură la gsp? Dar, spre deosebire de ruptura în lemn verde a băieților de la săptămânalul de umor care a lăsat, atât în tabara seniorilor cât și pe periostul juniorilor, urme râncede de plauri sau de alge puturoase scăldate de valurile nudiste de la vamă, la gsp îndrăznesc să sper într-o amputare de precizie chirugicală care să spele smecma mârșavă a can-can ului.

Este dificil să aleg ceva exemple, căci cazanul cu mizerie din care se nasc articolele clocotește cu putregai. Am însă unul care m-a lasat fără replică. Articolul face parte din categoria „nimic nu este mai curat si mai special decat rahatul de îl mâncam pe vremea noastră”. În acest articol este vorba de regele agramaților, stăpânul alonjei mâinilor. Născut din familia celor ce revendică gramatica limbii române prin tatăl legitim al acesteia, Graur seniorul, Dumitru, căci despre el aducem vorba, a ținut să demonstreze, ca orice tânăr rebel, că regulile postulate de seniorul sunt un moft și că poți să te descurci în viața chiar foarte bine fără să vorbești românește. În scrierea care mi-a atras atenția, acest Zeus al lipsei de coerență, ne dezvăluia dezămăgit cum comentariul sportiv nu mai este ce era odată, recte în vremurile domnie sale. Dar, să nu fac afirmații așa de dragul afirmațiilor și să facem o plimbare în lumea minunată a celor trei magi: graur, stoica și dobre (deși era și pumnea, acela era o copie infidelă a lui graur). Dacă stau bine să mă gandesc, această sfântă treime a comentariului sportiv (căci un dobitoc este precum nenorocirea: nu vine niciodată singur), și- a pus serios amprenta pe comentatorii din zilele noastre. În continuare vedem comentatori care se uită la alte meciuri decât cei din fața televizorului, precum antologicul ilie dobre care la FC Argeș Celta Vigo când, deși scorul era 7-0 cam jumătate de meci, el o ținea că e 7-1. Dar Graur ne mai dezvăluie un alt mare secret: el a fost dizident (deși tot ce presupunea comentariu sportiv se zvârcolea sub călcâiul său agramat). Odata cu a 2-a finala europeană a Stelei, când acest munte de performanță trebuia să comenteze, Valentin l-a tradat și l-a adus din exil pe Țopescu. Dar să îl lasam pe acest hercule al gramaticii să se prelingă în uitare și să îl înjurăm un pic și pe nea jurnalistul, care, observînd că rahatul nu mai pute că e uscat de vreme, în loc să fecalizeze ceva proaspăt deasupra, să ne prindem și noi să nu călcăm în el sau, mai rău, să bagam în gură, el îl stropește cu parfum și îl vinde pe post de bastion al calității.

O să închei cu mizeria ipocrită din seria Adevărul apolitic, „și noi vrem respect” cu echivalentul la fel de scârbos „nouă ne pasă de sport, poate prea mult”. Părerea mea este să roll over and die.

joi, 11 martie 2010

:(

Dimineța am un oreșce ritual când mă deștept, căci da in fiecare zi mă trezesc mai deștept decât în precedenta. Uneori mă gândesc unde se va opri aceasta progresie geometrică?....dar mă îndepărtez de subiect. Deci e cam așa: ma trezesc, bag la maț după care fumez la căcăstoare cu laptopa în brațe. Trag un browsing scurt eventual un verificat de mail și dacă se exista frun update pe unde merită bag o lectură. Azi era pe pitici gratis, unul din blogurile pe care mereu le citesc cu plăcere. Si ce debita nenea radu? păi fix despre aștia (din care fac si eu uneori, sau fie mai des parte) care o ard cu deverse greșeli gramaticale sau de exprimare. Omul se preface onest și recunoaște că le greșeste și el dar ca sunt unele impardonabile. Până aici nimic mai adevărat. Și când mă pregateam mulțumit să închei de citit pac scoate din condei (ma rog din tastatură) impardonabila ... cum pui mei frate să zici pișoar?? Lăsând la o parte argumentul genial cu care vin câte unii că domnle e legat de pișat cum să se cheme pisoar? Și closetul e legat de pipi si mai ales de caca si nu se cheama pipicacaset se cheam closet. Dar io zic să nu credeți pe cuvânt că ce stiu eu băgați un decs ceva ca acolo va lamurește.

miercuri, 10 martie 2010

Câinele care ne mănâncă ciorba

E dragi moșului astazi o să vă spun o poveste, și așa cum sunteți obișnuiți va avea o introducere nesfârșită, un cuprins cât o frază și o încheiere cât un șpiț inghinal.

Viața stimați cititori este ca o ciorbă de burta, miroase ca un șobolan mort înecat în formol pe jumatate și restul scufundat în urină de motan în călduri, dar odată ce ajungi să o guști limba se simte ca în floricica unei fete mari. Poate pe bună dreptate poate nu, mulți refuză să miroasă șobolonul și scuipă dezgustați în direcția vieții. Refuză cu încăpățânare să înteleagă că Luke Skywalker, Kwisatz Haderach și Neo nu numai că nu sunt tot una cu persoana lor dar nici nu există dincolo de planul ideatic. Pe scurt nu va veni nimeni la ei să le spună ” O tu nobila creatură îngăduie nouă plebeilor să iți cântam ceva ode câtă vreme tu, călare pe un vierme de nisip, cu un lightsaber în dinți o să distrugi șobolonul urât mirositor din ciorba vieții”.

Cum doina m-a ignorat și nu m-a trecut pe blog roll ul mentei verzi de fro trei zile îl rasfoiesc insistent poate poate... și din răsfoială în răsfoială am dat peste un nume de blog foarte interesent, nume ce m-a determinat să incep acest post: Patruped: Bun, Biped: Rău. Habar nu am cine este titulara, desi măcar asta am dedus din câteva rânduri parcurse pe acolo, de ce alege ea aceast titlu cu miros de copilărie neîmplinită, și chiar nu o să mă refer la ea ci la titlul ăsta care, în diverse forme îl tot aud emanat de diverși neînțeleși rătăciți prin straturile de grasime și smâtană din ciorba mai sus menționată.

Să vedem pentru început ce calități au patrupedele: Se ling reciproc în locuri dubioase, mușcă orice nu înteleg (și cum creierul lor are dimensiunea unui mouse, nu înteleg prea multe), sunt fideli necodiționat stăpânului care îi hranește, aleargă după pisoare ambulante (dacă nu vă prinserăți e vorba de mașini), sunt simpatici și distractivi. Întai m-am gandit să nu menționez inteligența (sau mai corect absența ei) că orice om cu scaun la cap realizează că mintea umana și cea canină nu comportă comparație, dar pe urma am realizat că uneori oameni se deanjează la stomac și atunci scaunul de la cap devine apos și tulbure. Eu nu mai vad alte calități gen pasiune pentru filmul coreean de artă, sau discuțiile de dimineață referitoare la cât de tare se zvârcolește Andrei Tarkovsky de ciudă în mormânt când vede ce capodopera ideologică e matrixu.

Tinând cont de aceste constatări putem reconstrui imaginea omului perfect în viziunea acestor mesii cu creierul orb față de realitate. Omul ideal trebuie să aiba blana, să ii pută gura, să practice limboșeli în diverse zone pe nespalatelea, să fie un sclav obedient indiferent cât de jegos se comportă stăpanul cu el, că de stăpanul trebuie să salveze lumea la un moment dat (deși nu încă că nu e pregătit), să fie amuzant când stăpanul are chef de destracție, să mictioneze cu un picior ridicat, să fugă după mașini, să muște fioros din dușmanii stăpanului, și, dacă se întâmplă să muste pe cine nu trebuie, nu contează căci cu siguranță era un om rau și merita să fie mușcat. Io zic ca sunt idei bune și ar trebuii să vorbim cu Darwin sa le bage la urmatorul pas evolutiv că vrajeala aia cu mai puțini dinți e o idee plicticoasă (scuze vald).

Și da imi place ciorba în mod deosebit....

M-am apucat sa scriu si pe alt blog:D e primul blog roll si asa cum ma stiti semnez cu un nume plin de imaginatie Andrei:))

luni, 8 martie 2010

Breugel pe podul Mogosoaiei

Mergand azi apasat si adormit spre birou, tomnai cand lasam in urma rosul aprins al magazinului ferrari m-am trezit in fata uneia din cele mai socante imagini din viata mea ... o autentica parabola a orbilor care din fericire nu se indrepta spre deznodamantul tragic al atelajului breugelian. Nu ca situatia celor 4 oameni cufundati in intuneric si sprijiniti in bastonul decisiv al celui dintai nu ar fi tragica...

sâmbătă, 6 martie 2010

Despre vreme (sau revenirea scribului cel lenes)

Am fost luminat, farul cunoasterii mi-a strapus ocheanele si a albit intr-o lumina clada si plina de invataminte încaperea dintre urechi. Ce eveniment mi-a determinat emisferele sa aplaude a încantare? Pai simplu face a book m-a anuntat ca irina a joinat ”Acel 1% care nu asculta manele”; acum nu stiu clar daca e vb de 1% din 6 miliarde de jivine, 1% din jivinele autohtone, sau 1% dintre ascultatorii lu nea guta, dar clar sunt 1% dintre altii foarte speciali care nu asculta manele. Interesant este ca sunt chiar mai putini decat oamenii cu IQ peste 120, deci cu siguranta 4% dintre acestia asculta manele. Elitismul rafinat al pentru acestei grupari mictioneaza indiferent pe un procent atat de vast cum ar fi 5 %; ei vor mai mult si merita mai mult, chiar daca manele (ca si antimanele) sunt perimate de fro 2-3 ani (doar neste protevisti neinformati o mai ard isteric pe la teveu incoronand diverse penisuri marete si intens pigmentate ce etaleaza vocalize pline de amor si de dusmani). Stau si ma intreb de ce 1% si nu 0.14159%? Dupa ce criteri numai de el stiute a decis ca fix 1% nu asculta manele? Spun el pentru ca exista un el un ”wise and powerfull lider” al acestei organizatii care face masonii sa para neste diletanti. Cine este acest Jeac de Malai al ordinului antimanelarilor gata sa scuipe pe crucile de la gatul intunecatilor? Dar acesta cautare o las pe alta data (cunoscandu ma probabil pe niciodata)... Am revenit sper sa am tina ...