Precum cei ce ma cunosc stiu deja io ma joc de-a marele micul sau mai corect mediocrul provider de internet pe podu' Mogosoaiei colt cu Lipscani. Nu este fro' preucupare f banoasa din contra uneori costisitoare si enervanta dar are un mare avantaj imi da ocazia sa ma plimb prin ruinele bucurestiului interbelic, prin casele boieresti acum niste resedinte de mizerie de care apropitarii se agata disperat. Astazi am fost in vizeta la unul dintre clientii mei preferati Dorian.
Dorian este un nene de fro' 50 de primaveri care vegeteaza intr-o stare de saracie optimista, asteptand parca la nesfarsit sa dea marea lovitura care sa il arunce din mizeria dubioasa in care traieste. Nu este un om rau desi tine o femeie a carei functie in casa nu o stiu (daca il fute, il iubeste, ii este sora ca mama sigur nu caci am vazut-o pe masa) dar cu care se poarta ca si cu o servitoare (nu este exclus ca asta sa fie). Un alt membru al familie este kidu un caine cu statura de urs care in fiecrae zi probabil mananca cate 2 copii cam de 4 ani asa si care cand latra imi scutura termopanele aflate la doua blocuri distanta. Acest Dorian va vine sa credeti sau nu are o agentie de publicitate... ma rog mica publicitate..dar tot reclame face unele ridicole altele penibile si cam atat dar se straduie si asta goes a long way. De fiecare data cand dau cu ochi de el ma loveste o mila patologica dar si o forma stranie de respect a carei sursa nu reusesc sa o identific neam. Dar cel mai mijto lucru la nea Dorian este cladirea in care sta: inca mai are geamurile gravate cu blazonul unei case boieresti (dreaq stie care) desi vopseaua si lemnul sunt putrezite, camerele imense bine structurate cu camere de servitori, cu scari intortocheate terase si luminatoare ce mai un paradis imposibil de renovat (probabil ar costa o avere). Nu stiu daca este ceva mai nasol vara decat sa intri intr-un pod vechi nearisit cu acoperisul de tabla, unde probabil temperatura sare simtitor de 60 de grade dar cand reusesti sa te urci pe acoperis si vezi franturi din bucurestiul vechi desi imbacsit si plin de rufele si mizeriile locatarilor de ocazie cu sigurata uiti de caldura si de faptul ca transpiratia se scruge enervant spre crestatura bucilor...
Dorian este un nene de fro' 50 de primaveri care vegeteaza intr-o stare de saracie optimista, asteptand parca la nesfarsit sa dea marea lovitura care sa il arunce din mizeria dubioasa in care traieste. Nu este un om rau desi tine o femeie a carei functie in casa nu o stiu (daca il fute, il iubeste, ii este sora ca mama sigur nu caci am vazut-o pe masa) dar cu care se poarta ca si cu o servitoare (nu este exclus ca asta sa fie). Un alt membru al familie este kidu un caine cu statura de urs care in fiecrae zi probabil mananca cate 2 copii cam de 4 ani asa si care cand latra imi scutura termopanele aflate la doua blocuri distanta. Acest Dorian va vine sa credeti sau nu are o agentie de publicitate... ma rog mica publicitate..dar tot reclame face unele ridicole altele penibile si cam atat dar se straduie si asta goes a long way. De fiecare data cand dau cu ochi de el ma loveste o mila patologica dar si o forma stranie de respect a carei sursa nu reusesc sa o identific neam. Dar cel mai mijto lucru la nea Dorian este cladirea in care sta: inca mai are geamurile gravate cu blazonul unei case boieresti (dreaq stie care) desi vopseaua si lemnul sunt putrezite, camerele imense bine structurate cu camere de servitori, cu scari intortocheate terase si luminatoare ce mai un paradis imposibil de renovat (probabil ar costa o avere). Nu stiu daca este ceva mai nasol vara decat sa intri intr-un pod vechi nearisit cu acoperisul de tabla, unde probabil temperatura sare simtitor de 60 de grade dar cand reusesti sa te urci pe acoperis si vezi franturi din bucurestiul vechi desi imbacsit si plin de rufele si mizeriile locatarilor de ocazie cu sigurata uiti de caldura si de faptul ca transpiratia se scruge enervant spre crestatura bucilor...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu