Soarele cu desavarsire absent ar trebuii sa se ascunda dupa perdeaua ingandurata de nori pe undeva pe pranz. Peste o ora trebuie sa conduc a doua expeditie in cautarea nestematei uninominale pe lunca raului Pantelimon, din delta andanca a vaii Iancului pana la primele izvoare din muntii Corei. Trebuia sa am un regiment de cavalerie escorta plus o grupa de calareti mai speciali numiti bladeri. Numele lor vine de la creaturile mitice ce le calaresc, un fel de dragoni de statura foarte mica echipati precum serafimi cu 8 perechi de aripi dar de loc rezistenti si incapabili sa poarte armura. Un calaret priceput calare pe o astfel de creatura devine extrem de rapid si groaznic de eficient in atacurile rapide. O alta problema a bladerilor este data de vreme: pe vreme rea sunt imposibil de folosit.
Stateam pe un jilt in cetatea boilor asteptand ingandurat sa vina trupele din fortaretele de resedinta. Priveam pe crenelul ingust din stanga mea cerul intunecat … nu putem lua bladeri cu noi azi e prea periculos. Incep sa ma plimb nervos prin incapere (bladeri erau ultima problema, caci zana papadie a disparut). Toate iscodele trimise de golden eye si parosu s-au intors fara vesti sau deloc. Trebuie sa nu ma gandesc la asta stau si analizez harta luncii si stabilesc locurile de campare si punctele de expeditie … caporalul ma cheama ca a sosit regimentul de calareti. Ca mai toate chestiile in razboi si regimentul era mai mic decat trebuia dar erau suficienti desi nu puteam conta pe balderi.
-Buna eu sunt mov si va voi conduce astazi … le prezint traseul (trebuie sa mergem si la conacul de clestar sa ridicam proviziile).
Plecam incolonati spre conac unde trebuia sa ne intalnim cu baba junghi o hoasca batrana cu vocea groasa si firea apriga. Ea raspunde de distribuirea proviziilor si spre norocul nostru era plecata cand am ajuns … am incarcat repede carele cu provizii si am plecat in graba si liniste mare spre delta iancului. Am poposit pe malul apei unde am distribuit ultimile ordine si am pornit expeditia. Carele mergeau pe vadul apei iar calareti au luat-o in sus pe creasta pentru a ne proteja de eventuale pericole si pentru a vedea lacasuri posibile pentru explorat. De aici drumul s-a scurs monoton am trecut pe langa fortareata de alama, pe langa vagauna luminata o veche cetate a gnomilor parasita de cateva mii de ani, si am ajuns la vadul delfinului unde urma sa exploram celebrul deal al delfinului o galma uriasa in pamant unde zaceau oasele targovetilor macelariti de fii tzanului, un ordin de cavaleri decazuti, protejati de tarul rosu. Am asezat tabara mai sus de un vad si am lasat calaretii sa plece spre deal si spre lacul care sticlea in spatele lui. M-am sprijint de roata din spate a unei carute si priveam cum ceata de calareti trecea vadul mergand trei in rand si apoi cum urcau coama dealului in sir indian cu armurile stralucind in soarele orb din spatele uniformelor portocalii. Erau majoritatea tineri dar foarte buni calareti. Capitanul lor aveam cam 1 70 si calarea un murg inalt, al doilea in rand era un gnom (o raritate gnomi urasc caii in general), cu un cioc stufos si incovoiat sub barbie, ce calarea cel mai mic roib pe care l-am vazut vreodata, in spate veneau vitezisti ce calareau pe cai extrem de firavi (dadeau senzatia ca se rup la fiecare pas dar care erau fantastic de iuti). Ultimi calareti s-au inecat in paduricea de pe coama dealului si eu am ramas privind in gol si lasand gandul sa imi zboare la zeita curcubeu care plecase astazi de la druizi. Am pus santinele m-am bagat in cort … dupa o vreme incepu forfota mare in tabara am iesit sa vad ce se intampla: calareti s-au intors iar unul dintre vitezisti era carat pe brate … el nu era grav ranit dar calul era …
Stateam pe un jilt in cetatea boilor asteptand ingandurat sa vina trupele din fortaretele de resedinta. Priveam pe crenelul ingust din stanga mea cerul intunecat … nu putem lua bladeri cu noi azi e prea periculos. Incep sa ma plimb nervos prin incapere (bladeri erau ultima problema, caci zana papadie a disparut). Toate iscodele trimise de golden eye si parosu s-au intors fara vesti sau deloc. Trebuie sa nu ma gandesc la asta stau si analizez harta luncii si stabilesc locurile de campare si punctele de expeditie … caporalul ma cheama ca a sosit regimentul de calareti. Ca mai toate chestiile in razboi si regimentul era mai mic decat trebuia dar erau suficienti desi nu puteam conta pe balderi.
-Buna eu sunt mov si va voi conduce astazi … le prezint traseul (trebuie sa mergem si la conacul de clestar sa ridicam proviziile).
Plecam incolonati spre conac unde trebuia sa ne intalnim cu baba junghi o hoasca batrana cu vocea groasa si firea apriga. Ea raspunde de distribuirea proviziilor si spre norocul nostru era plecata cand am ajuns … am incarcat repede carele cu provizii si am plecat in graba si liniste mare spre delta iancului. Am poposit pe malul apei unde am distribuit ultimile ordine si am pornit expeditia. Carele mergeau pe vadul apei iar calareti au luat-o in sus pe creasta pentru a ne proteja de eventuale pericole si pentru a vedea lacasuri posibile pentru explorat. De aici drumul s-a scurs monoton am trecut pe langa fortareata de alama, pe langa vagauna luminata o veche cetate a gnomilor parasita de cateva mii de ani, si am ajuns la vadul delfinului unde urma sa exploram celebrul deal al delfinului o galma uriasa in pamant unde zaceau oasele targovetilor macelariti de fii tzanului, un ordin de cavaleri decazuti, protejati de tarul rosu. Am asezat tabara mai sus de un vad si am lasat calaretii sa plece spre deal si spre lacul care sticlea in spatele lui. M-am sprijint de roata din spate a unei carute si priveam cum ceata de calareti trecea vadul mergand trei in rand si apoi cum urcau coama dealului in sir indian cu armurile stralucind in soarele orb din spatele uniformelor portocalii. Erau majoritatea tineri dar foarte buni calareti. Capitanul lor aveam cam 1 70 si calarea un murg inalt, al doilea in rand era un gnom (o raritate gnomi urasc caii in general), cu un cioc stufos si incovoiat sub barbie, ce calarea cel mai mic roib pe care l-am vazut vreodata, in spate veneau vitezisti ce calareau pe cai extrem de firavi (dadeau senzatia ca se rup la fiecare pas dar care erau fantastic de iuti). Ultimi calareti s-au inecat in paduricea de pe coama dealului si eu am ramas privind in gol si lasand gandul sa imi zboare la zeita curcubeu care plecase astazi de la druizi. Am pus santinele m-am bagat in cort … dupa o vreme incepu forfota mare in tabara am iesit sa vad ce se intampla: calareti s-au intors iar unul dintre vitezisti era carat pe brate … el nu era grav ranit dar calul era …
(va urma)
Un comentariu:
super tare frate...
Trimiteți un comentariu